Cap 1 Octombrie
V
Ma privea lung,ma analiza de parca ar fi alergat o viata intreaga dupa himere,iar acum,cand are una dintre ele,pe mine,voia s-o pastreze in lumea ochilor,in adancul sufletului de unde nimeni si nimic nu o poate face sa dispara.Ma intriga acest om pe care-l cunoscusem cu foarte putin timp inainte,dar totusi imi inspira incredere, ceea ce putini oameni reusesc,si imi trezea interesul si curiozitatea.Dulceata privirilor lui reinvia vise aburite de vechi amintiri.Ochii lui precum ruginiul frunzelor de toamna ascundeau ceva.Pasea nesigur catre mine,iar eu inaintam haotic catre el incercand sa-i aflu secretele pas cu pas,distrugand linistea apelor cu sunetul frunzelor zdrobite sub talpile mele ude.Spusese acel nume,"Catherine",cu atata dor in privire,dar doar atat reusise sa spuna.Cuvintele parca ramasesera blocate inauntrul sau.Cumva ii era teama ca ar putea fi prea coplesitoare?
Buzele imi tremurau.Nu puteam rosti acel nume cu toate ca insemna atat de mult pentru mine.
O lacrima si-a facut drum stinghera pe obrazul meu.Timpul trecea in tacere cu fiecare gand ce-mi tulbura mintea.El statea acolo nemiscat,aproape impietrit.Ochii sai luceau acum mai puternic.Incepuse sa ploua.Mi-a facut semn sa tac si sa-l urmez.Asa am facut.M-am urcat in taxi si am stat acolo cateva clipe.Niciunul dintre noi nu stia ce sa spuna,cum sa inceapa.Ploaia avea o nuanta de liniste totala pe care parca nu voiam s-o perturbam.
-Ati spus ceva de Catherine.La ce anume v-ati referit?
-Semeni atat de mult cu ea ! Ochii tai precum cerul fara nori,mari si copilarosi,seamana izbitor de mult cu ai ei.Vocea ta,joasa,melodioasa,rasul tau moale,incantator,ma afunda in visare,ma duc cu gandul la ea.
-Credeti?
Privea afara prin ploaie,pierdut in ganduri.
-Sunt sigur !
Mi-a intins o scrisoare.
-Poate ca in felul acesta veti realiza cu cine stati de vorba.Nu mi-am permis sa mai pierd o persoana draga mie,nu iar.
Am deschis scrisoarea bulversata ezitand o clipa.Un junghi rece mi-a cutremurat inima.Batranul devenise rigid.Se uita fix la mine,intalnidu-mi din cand in cand privirea.Parul,revarsat pe umerii mei goi,forma o perdea intre noi.Am citit in tacere:
"Lipsa ta mi-a spulberat visele si rabdarea,mi-a rupt in bucati ratiunea si m-a dezbracat de nelamuriri si umbre.Am citit tot ce mi-ai scris printre lacrimi.Fiecare om detine cararea unui suflet pustiu.Cand ai descoperit-o nu trebuie sa te inspaimanti.Eu am descoperit-o de foarte mult timp.Sufletul meu incatusat resipra acum sentimente inabusite de timp.Nu stiu ce vreau,dar stiu ce simt.Nu trebuie sa te inchizi in tine de fiecare data cand ceva nu functioneaza cum ai vrea tu,nu trebuie sa te ascunzi de oameni,de mine.Asculta-ma ! Fericirea nu-si are locul pe buzele tale.Bratele ei nu te pot imbratisa prea des pentru ca ar distruge tot ce esti tu.Tu nu trebuie s-o cunosti.Impreuna cu ea n-ai putea scrie atat de frumos,nu ai putea exprima ceea ce simti.Din fericire nu reiese arta,ea o distruge cu cele mai fanatice vise si iluzii.Tu iubesti haotic,dezordonat.Tu nu iubesti oamenii,tu iubesti iubirea.Tu fara sa tipi,sa te lupti,sa te zbati pentru ceea ce-ti doresti,pentru ceea ce vrei sa fie-n posesia ta nu vei putea trai niciodata.Ma-ntelegi?Niciodata !
La tine iubirea e un haos.Un haos care te ajuta,te face sa fii tu insati.Fericirea n-are ce cauta in ecuatia vietii tale.E doar o mica parte ce te face sa vezi lumea cu alti ochi,insa nu ea te-a invatat sa privesti universul cu ochi de invingator.Nu ea te-a invatat ce-nseamna sa pierzi,sa suferi,sa devii puternica.Nu ea te-a ajutat sa lupti.N-a fost ea cea care te-a determinat sa iti alegi prietenii si sa nu te-ncrezi in toata lumea.Nu ea !
Insa cu toate acestea e acolo,in spatele umbrelor,in spatele vietii tale,contribuind cu lucruri frumoase,devenind curcubeul de vise care se intinde peste ploaia de cuvinte ce ti-au tulburat sufletul si mintea.N-o cauta,te va gasi ea pe tine cand va fi cazul.Te descurci de minune si fara ajutorul ei.Tu nu esti niciodata trista pentru ca la tine tristetea are o insemnatate exagerata,dusa la extrem,dar nici pe deplin fericita pentru ca asta ar insemna sa renunti la ceea ce iubesti cel mai mult: literele.Esti la jumatate.Ramai aici ! Nu incerca sa schimbi ceva ! Si daca vei dori sa faci asta,daca nu vei mai alerga dupa fericire,daca vei intelege ceea ce ti-am scris,anunta-ma ! Nu promit sa schimb ceva,dar promit sa incerc !"
In acea clipa praful amintirilor mi-a alunecat printre degete,dar l-am lasat.Era doar praf !
Am fost învăţată că în viaţă nu mergi singur ci alături de anumite persoane pe care le numeşti simplu rude.Dar mai există şi acei oameni care nu se încadrează în acest grup şi totuşi îţi sunt alături,te acceptă aşa cum eşti,îţi dau sfaturi şi te ajută oricând.Obişnuiam să îi numesc îngeri păzitori,dar am înteles în final că se numesc prieteni,îngeri care au libertatea de a zbura departe de mine,de capriciile si de toatene mele,de defectele mele,de nebunia mea,dar totuşi îmi rămân alături.Sunt oamenii la care ţin cel mai mult,oamenii care mă cunosc aşa cum sunt,fără ascunzişuri,fără ocolişuri,pur si simplu EU.În faţa lor putem mereu să ne arătăm pe noi,cu calităţi şi defecte,să cerem sfaturi,să plângem,fără să ne simţim vulnerabili.
Suntem mai presus de toate oameni.Avem în grijă un suflet pe care-l arătăm în totalitate doar prietenilor.
