Jurnalul unei pasiuni

Cap 1    Octombrie

                                       IV

Am inchis usa de lemn masiv a apartamentului ei mic si am plecat privind in urma cu regret.Un telefon m-a anuntat ca Amaly nu era la cafenea.Am coborat scarile privind inca lung spre usa,sperand ca o va deschide si ca ma va intoarce din drum,sperand ca o voi vedea.N-a fost asa insa.Mi-am continuat tacut drumul de parca  orice cuvant ma ranea.Nu ma puteam gandi la nimic altceva,mintea mea inca reconstituia incidentul din noaptea precedenta incercand sa gaseasca motivul plecarii ei.Nimic nu putea umple golul,scobitura ce ramasese in locul sufletului pe care mi-l furase.Mi-a luat ce aveam mai scump si a plecat fara  vreo explicatie,fara macar o privire inmuiata in regrete,fara un "Adio" spus in trecere,fara nimic.Acel nimic care pentru mine era totul.Am ajuns acasa cu gandurile invalmasite si cu visele infipte-n nori.Mi-am cautat cheile in buzunar iar cand am incercat sa descui usa...era deschisa."Amaly!"Mi-am spus in gand si un zambet s-a instalat pe chipul meu precum o masca de fericire.Am pasit sfios,cautandu-i ochii cu privirea,sperand ca va fi acolo asteptandu-ma.Am privit in jur.Era mult prea multa liniste iar ea este mult prea zgomotoasa.O umbra se deplasa prin camera si nu stiam ce e.Deodata o pereche de ochi negrii au strabatut intunericul din camera si mi s-au intiparit in suflet.Luceau precum doua margele vii.Ma priveau intrebatori.De gatul sau subtire era atarnat un bilet.Am citit inmarmurit: "Sper sa-ti placa compania lui mai mult decat ti-a placut a mea.".Atunci am realizat ca banuielile mele erau adevarate.Se suparase pentru cearta din seara precedenta.
Cainele,pentru ca despre un caine era vorba,l-am botezat Faith.Faith,pentru ca inseamna credinta,pentru ca reprezinta credinta mea ca ea se va intoarce,credinta ca inca ma iubeste si ca nu ia in seama orice cuvant aruncat la nervi.Niciun om nu spune lucruri frumoase la nervi iar eu nu eram tipul de om cu nervi de fier.Sunt o fire vulcanica si,din pacate,ea la fel.Dar tocmai asta mi-a placut la ea.Ma regasesc in orice vorba,orice idee,orice gest.Cand o rasfat,in ea ma vad pe mine copil.Oglindeste atat de bine ceea ce sunt si imi completeaza caracterul prin iesirile pe care le are deseori incat m-a facut s-o ador.As putea s-o respir,s-o inhalez,s-o miros,s-o iubesc o viata intreaga si n-as putea fi sigur ca am cunoscut-o indeajuns de bine.Este atat de versatila,are atat de multe moduri de a disimula sentimente incat nu mai stiu cum sa reactionez.Am crezut ca e precum o carte deschisa,am crezut ca e o asa zisa "prada usoara",dar m-a invins.Am incercat sa ma joc cu ea,cu gandurile ei,cu sentimentele ei si am cazut in propria-mi capcana,dar nu regret nimic.Sunt mandru de realizarea mea.Am fost invins,dar am castigat in acelasi timp.

Trezindu-ma din visare am observat usa intredeschisa si o silueta masculina apropiindu-se de mine.Era Chris.Ma privea cu aceeasi ochi limpezi,cu sprancenele arcuite,ridicate intrebator.
-Ai gasit-o?
-Ti se pare ca e prin zona?
-Amaly a disparut si tie-ti arde de glume?
-Taci ! Stai jos ! Uite-l,nu-i asa ca-i adorabil?
-Hector ce-i cu tine?De unde ai cainele?
-De la ea.
Chris ramase mut.Nu stiu daca il lasasem fara cuvinte,daca era doar surprins sau daca nu voia sa mai comenteze cele intamplate,dar cert este ca nici nu am vrut sa stiu mai multe.Am stat asa o vreme,uitandu-ne unul la altul.Eram seriosi in ciuda gandurilor care ne treceau prin minte,cel putin mie.
Un alt telefon,alta poveste.
-Ce e? Ce s-a intamplat?
-Hector,cineva a vazut-o !
-Unde?
In acel moment Chris a plecat facandu-mi semn cu mana sa-l urmez.Mi-am luat paltonul cel negru pentru a-mi completa starea,l-am luat pe Faith si am plecat.M-am urcat in masina fara sa stiu unde mergem.Chris conducea nebuneste.
-Chris,calmeaza-te ! Cine a vazut-o? Unde?
-Iti spun cand ajungem.