Spărgând culori cu barda urii

       August îşi mai lasă o pată pe timp.Sufletul meu cunoaşte în final toamna.Toate sentimentele încep să scadă în intensitate şi să piară.Gândurile mele au nevoie de libertate.Cuvintele din sufletul meu vor să cunoască rostirea.Vreau să intervin,să-mi găsesc curajul demult pierdut şi să-l leg strâns de suflet.Vreau să-mi adun toate gândurile albe într-o valiză neagră şi să plec undeva unde cerul este mereu albastru şi pământul mereu verde.
      Mă aliniez la trăsăturile comune ale oamenilor la fiecare apus,mereu trandafiriu.Mă revolt împotriva unui cer prea turcoaz.Ascult glasul inimii,mult prea roşie câteodată.Am un infinit de vise îngălbenite de trecerea timpului ce-mi luminează sufletul aflat în mijlocul năpustirii violetului furtunatic.Vreau să-mi aleg singură culorile cu care să-mi pictez pereţii vieţii.Vreau să cunosc toate cămăruţele sufletului meu ce încă miroase a culori nepictate.
 Câtă risipă de cuvinte pentru o culoare! Câtă risipă de culoare pentru nuanţa unui cuvânt!