Cap. 1 Octombrie
I
Tacere.Asta e tot ce aud.Intuneric.Asta e tot ce vad.Iata cum doua cuvinte au ajuns sa-mi guverneze starea.Vreau sa ies.Inaintez.Ma izbesc de un perete.Schimb directia,alt perete.Ma asez.In acest intuneric infinit imi caut sufletul.Stiu ca e acolo undeva.
-Suflete,unde esti?Cine esti?
Dar,defapt,cine sunt eu?
Eu? Intai de toate sunt un copil,un copil care s-a maturizat,poate,prea repede.Sunt ca o foaie de hartie: daca o sifonezi se poate intoarce la forma initiala dar cicatricile,semnele acestei actiuni,raman.
In interiorul meu se dau luptele intregului univers.Am o mie de intrebari in legatura cu persoana mea si un milion de raspunsuri dar toate sunt reduse la tacere de o intrebare: dar daca...?
Sunt naiva,ambitioasa,glumeata,optimista,intelegatoare,inventiva,,perfectionista,enervanta,stresanta,vorbesc mult,rad fara motiv,sunt diferita.Dar totusi lipseste ceva.Lipseste acel ceva care ma face sa fiu eu.Acel ceva care ma defineste.Ma ridic iar.Sub picioare simt pamantul dezgolit.Inaintez.Sperantele mele sunt ascunse adanc,aici in intuneric,le este frica de lumina..Nu vreau sa le gasesc.Vreau doar sa-mi gasesc sufletul,sa-mi gasesc visele,sa-mi gasesc lumina.Sub picioarele mele simt acum frunzele.Asadar,e toamna nu numai in interiorul meu ci si afara.Mi-e frig.Merg tot inainte incercand sa nu ma izbesc din nou de un perete ce nu ma lasa sa plec,caruia ii place compania mea,sau poate e doar plictisit.Vad o raza de lumina.Alerg spre ea.E doar o oglinda din care destinul imi priveste ochii grei de prea multe cuvinte nerostite.Ma intorc.Picioarele mi se afunda in nisip.Se pare ca am gasit alt drum.Alerg haotic in intunericul ce ma strange in imbratisarea sa rece.Brusc,in fata mea,o vad.E atat de frumoasa.Ma indrept spre ea sfioasa.Pana acum tanjeam la ea,alergam cautand-o,iar acum,cand am gasit-o,ma apropii incet de ea de parca timpul s-ar scurge,acum,mai lent.E chiar ea: lumina.Am gasit-o.Ma las imbatata de razele sale calde.Ma trezesc pe o plaja.Nisipul mi-a prins picioarele in inclestarea sa.Plec de acolo.In fata mea este o sosea.Ajung acolo,un taxi gol asteapta.Ma urc in el.
-Buna ziua.Unde va duc?
- In centru,oriunde ar fi acela.
-Nu sunteti de pe aici,nu-i asa?
-Nu.
I-am raspuns sec.Imi placea tacerea.Buzele imi devenisera inchisoare a cuvintelor.
-Ochii aceia caprui,mi se par atat de cunoscuti.Sigur ne-am mai vazut !
-Din cate am observat,pe aici,toata lumea are ochii caprui,cred ca va inselati.
-Tin sa mentionez ca am o memorie foarte buna domnisoara,nu ma insel.Va recunosc ochii.N-am cum sa uit acei ochi atat de calzi.
-V-am mai spus,va inselati.
-Va grabiti?
-Deloc,i-am raspuns.Mergeti mai incet,vreau sa privesc pe fereastra.
O tacere lacoma ne-a inghitit apoi cuvintele.
"Cate suflete reci si tacute !" mi-am spus.
Atunci m-a privit lung,de parca m-ar fi auzit.Ce e in neregula cu omul asta?
Va urma...
-Suflete,unde esti?Cine esti?Dar,defapt,cine sunt eu?
Eu? Intai de toate sunt un copil,un copil care s-a maturizat,poate,prea repede.Sunt ca o foaie de hartie: daca o sifonezi se poate intoarce la forma initiala dar cicatricile,semnele acestei actiuni,raman.
In interiorul meu se dau luptele intregului univers.Am o mie de intrebari in legatura cu persoana mea si un milion de raspunsuri dar toate sunt reduse la tacere de o intrebare: dar daca...?
Sunt naiva,ambitioasa,glumeata,optimista,intelegatoare,inventiva,,perfectionista,enervanta,stresanta,vorbesc mult,rad fara motiv,sunt diferita.Dar totusi lipseste ceva.Lipseste acel ceva care ma face sa fiu eu.Acel ceva care ma defineste.Ma ridic iar.Sub picioare simt pamantul dezgolit.Inaintez.Sperantele mele sunt ascunse adanc,aici in intuneric,le este frica de lumina..Nu vreau sa le gasesc.Vreau doar sa-mi gasesc sufletul,sa-mi gasesc visele,sa-mi gasesc lumina.Sub picioarele mele simt acum frunzele.Asadar,e toamna nu numai in interiorul meu ci si afara.Mi-e frig.Merg tot inainte incercand sa nu ma izbesc din nou de un perete ce nu ma lasa sa plec,caruia ii place compania mea,sau poate e doar plictisit.Vad o raza de lumina.Alerg spre ea.E doar o oglinda din care destinul imi priveste ochii grei de prea multe cuvinte nerostite.Ma intorc.Picioarele mi se afunda in nisip.Se pare ca am gasit alt drum.Alerg haotic in intunericul ce ma strange in imbratisarea sa rece.Brusc,in fata mea,o vad.E atat de frumoasa.Ma indrept spre ea sfioasa.Pana acum tanjeam la ea,alergam cautand-o,iar acum,cand am gasit-o,ma apropii incet de ea de parca timpul s-ar scurge,acum,mai lent.E chiar ea: lumina.Am gasit-o.Ma las imbatata de razele sale calde.Ma trezesc pe o plaja.Nisipul mi-a prins picioarele in inclestarea sa.Plec de acolo.In fata mea este o sosea.Ajung acolo,un taxi gol asteapta.Ma urc in el.
-Buna ziua.Unde va duc?- In centru,oriunde ar fi acela.
-Nu sunteti de pe aici,nu-i asa?
-Nu.
I-am raspuns sec.Imi placea tacerea.Buzele imi devenisera inchisoare a cuvintelor.
-Ochii aceia caprui,mi se par atat de cunoscuti.Sigur ne-am mai vazut !
-Din cate am observat,pe aici,toata lumea are ochii caprui,cred ca va inselati.
-Tin sa mentionez ca am o memorie foarte buna domnisoara,nu ma insel.Va recunosc ochii.N-am cum sa uit acei ochi atat de calzi.
-V-am mai spus,va inselati.
-Va grabiti?
-Deloc,i-am raspuns.Mergeti mai incet,vreau sa privesc pe fereastra.
O tacere lacoma ne-a inghitit apoi cuvintele.
"Cate suflete reci si tacute !" mi-am spus.
Atunci m-a privit lung,de parca m-ar fi auzit.Ce e in neregula cu omul asta?
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu