Jurnalul unei pasiuni

Cap 1    Octombrie

                                       IV

Am inchis usa de lemn masiv a apartamentului ei mic si am plecat privind in urma cu regret.Un telefon m-a anuntat ca Amaly nu era la cafenea.Am coborat scarile privind inca lung spre usa,sperand ca o va deschide si ca ma va intoarce din drum,sperand ca o voi vedea.N-a fost asa insa.Mi-am continuat tacut drumul de parca  orice cuvant ma ranea.Nu ma puteam gandi la nimic altceva,mintea mea inca reconstituia incidentul din noaptea precedenta incercand sa gaseasca motivul plecarii ei.Nimic nu putea umple golul,scobitura ce ramasese in locul sufletului pe care mi-l furase.Mi-a luat ce aveam mai scump si a plecat fara  vreo explicatie,fara macar o privire inmuiata in regrete,fara un "Adio" spus in trecere,fara nimic.Acel nimic care pentru mine era totul.Am ajuns acasa cu gandurile invalmasite si cu visele infipte-n nori.Mi-am cautat cheile in buzunar iar cand am incercat sa descui usa...era deschisa."Amaly!"Mi-am spus in gand si un zambet s-a instalat pe chipul meu precum o masca de fericire.Am pasit sfios,cautandu-i ochii cu privirea,sperand ca va fi acolo asteptandu-ma.Am privit in jur.Era mult prea multa liniste iar ea este mult prea zgomotoasa.O umbra se deplasa prin camera si nu stiam ce e.Deodata o pereche de ochi negrii au strabatut intunericul din camera si mi s-au intiparit in suflet.Luceau precum doua margele vii.Ma priveau intrebatori.De gatul sau subtire era atarnat un bilet.Am citit inmarmurit: "Sper sa-ti placa compania lui mai mult decat ti-a placut a mea.".Atunci am realizat ca banuielile mele erau adevarate.Se suparase pentru cearta din seara precedenta.
Cainele,pentru ca despre un caine era vorba,l-am botezat Faith.Faith,pentru ca inseamna credinta,pentru ca reprezinta credinta mea ca ea se va intoarce,credinta ca inca ma iubeste si ca nu ia in seama orice cuvant aruncat la nervi.Niciun om nu spune lucruri frumoase la nervi iar eu nu eram tipul de om cu nervi de fier.Sunt o fire vulcanica si,din pacate,ea la fel.Dar tocmai asta mi-a placut la ea.Ma regasesc in orice vorba,orice idee,orice gest.Cand o rasfat,in ea ma vad pe mine copil.Oglindeste atat de bine ceea ce sunt si imi completeaza caracterul prin iesirile pe care le are deseori incat m-a facut s-o ador.As putea s-o respir,s-o inhalez,s-o miros,s-o iubesc o viata intreaga si n-as putea fi sigur ca am cunoscut-o indeajuns de bine.Este atat de versatila,are atat de multe moduri de a disimula sentimente incat nu mai stiu cum sa reactionez.Am crezut ca e precum o carte deschisa,am crezut ca e o asa zisa "prada usoara",dar m-a invins.Am incercat sa ma joc cu ea,cu gandurile ei,cu sentimentele ei si am cazut in propria-mi capcana,dar nu regret nimic.Sunt mandru de realizarea mea.Am fost invins,dar am castigat in acelasi timp.

Trezindu-ma din visare am observat usa intredeschisa si o silueta masculina apropiindu-se de mine.Era Chris.Ma privea cu aceeasi ochi limpezi,cu sprancenele arcuite,ridicate intrebator.
-Ai gasit-o?
-Ti se pare ca e prin zona?
-Amaly a disparut si tie-ti arde de glume?
-Taci ! Stai jos ! Uite-l,nu-i asa ca-i adorabil?
-Hector ce-i cu tine?De unde ai cainele?
-De la ea.
Chris ramase mut.Nu stiu daca il lasasem fara cuvinte,daca era doar surprins sau daca nu voia sa mai comenteze cele intamplate,dar cert este ca nici nu am vrut sa stiu mai multe.Am stat asa o vreme,uitandu-ne unul la altul.Eram seriosi in ciuda gandurilor care ne treceau prin minte,cel putin mie.
Un alt telefon,alta poveste.
-Ce e? Ce s-a intamplat?
-Hector,cineva a vazut-o !
-Unde?
In acel moment Chris a plecat facandu-mi semn cu mana sa-l urmez.Mi-am luat paltonul cel negru pentru a-mi completa starea,l-am luat pe Faith si am plecat.M-am urcat in masina fara sa stiu unde mergem.Chris conducea nebuneste.
-Chris,calmeaza-te ! Cine a vazut-o? Unde?
-Iti spun cand ajungem.

Astăzi m-am luptat cu mine

      Astăzi m-am luptat cu mine.Eram tot aceeaşi eu,aceeaşi înfăţişare,aceleaşi vise,aceleaşi idei preconcepute despre oameni,acelaşi chip visător şi vesel,dar alt suflet.Aceeaşi Corina,dar totuşi altă eu.
      Sufletul meu este asemeni unui castel de nisip,îl construieşti cu greu,pui vise,speranţe,emoţii,îl conturezi  cu praf de curaj şi voinţă,îi creionezi ultimele detalii,apoi adaugi ambiţia.Îi pui înăuntru secretele unei lumi neînţelese,iubirea,fericirea,tristeţea,ura,deznădejdea.Apoi îl arăţi tuturor,mândru de opera ta de artă,neştiind că oamenii nu sunt chiar atât de buni pe cât par.Şi ca deobicei vor fi oameni şi oameni.Vor fi oameni care îl vor admira,oameni care vor cere şi cele mai mici detalii despre construirea lui,oameni frumoşi,raze de soare care fac castelul de nisip să radieze.
   Dar,apoi,vor veni oamenii invidioşi,oamenii haini,oamenii falşi care iţi vor   arăta defecte care nu există,greşeli care te vor induce în eroare.Vor veni oameni care vor vrea să-l distrugă,să-i fure ce are mai frumos,mai strălucitor şi să plece,oameni fără demnitate,valuri care vor incerca să ia cu ele în adâncuri strălucirea sufletului meu.Dar,oricât ar încerca,oricât rău i-ar face,plaja este mare,iar nisipul îndeajuns cât să reziste cu îndârjire atacurilor.Sufletul meu a dat până acum,deşi nu este foarte trecut prin viaţă,destule bătălii cât să ştie ce înseamnă bucuria unei victorii sau lacrimile unei înfrângeri.A trecut peste durere,peste neputinţă,peste umilinţă si a îmbrăţişat fericirea,bucuria,a oferit zâmbete.Şi-a descoperit puteri nebănuite,arme pe care nu le-a folosit până acum şi care îi vor fi de ajutor,strategii de luptă elaborate.A realizat că oricât rău i s-ar face se poate reface,oricâţi ar încerca să-l distrugă aceştia nu fac decât să-l întărească şi să-şi dorească să dea tot ce e mai bun din el pentru a le arăta acelor suflete haine că este mai presus de ele,că e mai rezistent,mai puternic,mai viclean şi totodată mai fericit.
   M-am abţinut mereu să fac rău şi am făcut un bine chiar dacă am ştiut că unii nu meritau acest lucru.
Am văzut bucuria in ochii unor oameni simpli.Fericirea li se citea din privire,zâmbetul se instalase pe feţele lor precum o mască.Erau frumoşi!
Am văzut şi oameni cărora nu le lipsea nimic material dar,totusi,erau trişti.
   M-am abţinut să arăt tot ceea ce simt şi să dezvălui tot ceea ce am şi ce sunt doar pentru că aceste fiinţe sunt imprevizibile şi atunci când dezvăluiam totul despre mine mă simţeam  vulnerabilă.Puţini sunt cei care ştiu totul despre ceea ce sunt,mulţi sunt însă cei care au impresia că mă cunosc cu adevărat.În interiorul meu este o luptă continuă între sentimente şi raţiune,între dorinţa de a face bine şi răul pe care-l înăbuş cu speranţe că în viitor va fi altfel.Mă mint singură,am mii de iluzii cu care prefer să trăiesc.Mă lupt cu mine.Sufletul meu vrea să iasă la lumină,cuvintele vor să cunoască rostirea,visele vor să devină realitate.Dar raţiunea mă readuce în planul realităţii,mă trezeşte din visare şi mă îndeamnă să înăbuş orice ieşire haotică.
   Astăzi au vrut să cunoască rostirea mult prea multe cuvinte,astăzi le-am combătut.Am câştigat o luptă dar,războiul doar ce a început.
 Astăzi,m-am luptat cu mine.

Jurnalul unei pasiuni

Cap 1    Octombrie

                                      III

       Nu intelegeam ce vrea de la mine acest taximetrist.De unde ma cunoaste ? De ce se uita la mine in felul acela? Sunt unele lucruri pe care nu le voi intelege niciodata.Ma privea fix si de fiecare data cand isi intorcea privirea catre mine,isi mangaia mustata neagra si nearanjata,isi aranja ochelarii si isi spunea de fiecare data mai staruitor:
      -Ochii aceia ! Cu siguranta i-am mai vazut.
      Taceam.Nu puteam scoate niciun sunet.Buzele se impotriveau de fiecare data cand voiam sa fac asta,dar,in final mi-am facut curaj si l-am intrebat:
     -Spuneati ceva despre ochii mei mai devreme.Continuati,va rog !
     -Nimicurile unui om batran,copila mea,nimicuri... mi-a spus privind abatut in zare.
     -Ati spus ca i-ati mai vazut.Unde?
     - Semanati foarte mult cu ea,sa stiti !
    In acel moment m-a privit fix de parca voia sa-si confirme o teorie,m-a analizat,m-a studiat cu atentie apoi a afirmat:
     -Da,da,cu siguranta !
    -Dar nu va inteleg !
    -Nu este nevoie,am ajuns !
    Era atat de frumos ! Adoram acel loc ! Am inchis usa taxiului.Era ultima data cand imi mai permiteam acest lux.L-am parasit pe batranul ce inca ma privea intrebator si m-am indreptat spre marea plina de corali.In acea zi era mai involburata ca niciodata.Plaja era acoperita cu un nisip fin avand numai o linie subtire de pietre mari si netede,de un gri neuniform.Un vant rece si sarat venea dinspre valuri.
  Am stat o clipa,acolo,nemiscata,de parca nisipul mi-ar fi prins talpile in inclestarea sa.Am privit valurile marii inaltandu-se de parca ar vrea sa ma duca cu ele in adancuri,apoi am privit in urma si atunci l-am vazut.Era tot acolo,ma privea.I-am facut semn sa coboare,sa vina langa mine,pe plaja.Ochii lui mari,visatori cautau parca,plini de speranta,un refugiu in acele valuri.
   -Te astept.Cu siguranta nu vrei sa ramai aici !
   -De unde stiti? Nu ma cunoasteti !
   -Ce sa faci aici?
   -Sa stau,sa privesc,sa ascult,sa admir si poate sa ma contopesc cu marea.
   -Imi pare rau,dar nu va pot lasa sa faceti asta.
   -Iarasi nu va inteleg.Cine sunteti?
   -Un strain care va vrea binele.Nu meritati aceeasi soarta ca si ea ! Nu iar ! Nu va pot permite sa faceti asta !
   -Despre cine vorbiti?
   -Catherine ! Oh,frumoasa Catherine.
   Speram sa ma insel,speram sa nu fie aceeasi persoana despre care mi-a povestit si tata,odinioara...

Jurnalul unei pasiuni

  Cap 1    Octombrie

                                           II

 Ma refugiasem acolo,in aerul sufocant al etajului trei.Sirena locomotivei se auzea in departare suierand prelung.Apasam enervat nasturele negru de plastic.Vizorul se intuneca pentru o clipa de parca dincolo de usa ingalbenita de trecerea timpului ma tintuia o umbra.In lovitura unei clipe am privit celelalte trei usi.Am abandonat curand ideea de a suna la una dintre ele.M-am uitat la ceasul ce ticaia monoton si neobosit: 10:30.Mi-am aranjat repede sacoul cel nou cumparat de la magazinul din colt care mi-a placut atat de mult pentru ca avea culoarea ochilor ei si apoi,un fir de curaj mi-a fost de ajuns pentru a nu mai astepta.Am deschis usa.Scartaitul balamalelor imi ranea auzul.Racoarea diminetii imi cutremura trupul.Am privit in jur,era mult prea liniste in apartamentul ei mic,cu pereti rosii si podea de culoarea noptii.Patul era nearanjat,pe noptiera era cafeaua ei,neatinsa insa.Era ciudat.Trebuia sa fie gata pana la ora asta.Am cautat-o dar n-am reusit sa o gasesc.Mi-am luat telefonul si am sunat-o dar nu mi-a raspuns.Se suparase pe mine?O deranjase cu ceva gluma din seara trecuta?De ce nu m-a asteptat?Trebuia sa mergem impreuna la cafeneaua de peste drum unde ne placea atat de mult sa ne petrecem diminetile,aceeasi cafenea unde ne-am cunoscut,in acea zi de august.Imi aduc si acum aminte extrem de bine acea zi.
    Era 9 august iar soarele parca zambea.Trebuia sa ma intalnesc cu cativa prieteni la cafeneaua de pe  strada principala.Plecasem grabit de acasa cu camasa nearanjata,papionul in buzunar(urmand sa mi-l aranjez in taxi-cel putin asa credeam atunci),jeansii prea largi care erau singurii pe care ii avusesem la indemana in acea zi si sacoul in mana.Am coborat scarile abrupte ale blocului meu si am plecat spre cafenea.Voiam sa merg pe jos pentru a mai admira inca o data parcul ce se intindea de-al lungul blocurilor ,ca un rau serpuitor de amintiri.Vantul rece imi cutremura corpul.Mi-am cuprins trupul cu mainile in imbratisarea unei clipe.Lacrimile lui august udau pamantul.Am oprit un taxi.Atunci am zarit-o.Ochii ei albastrii m-au privit fix.Nu voi uita niciodata acei ochi limpezi,mari,visatori ce ma priveau intrebator si aprig in acelasi timp.Buzele-i erau pictate cu foc.Parul ii era ravasit.Iar trupul acela subtire era atat de firav incat parea ca orice atingere il poate distruge.Obrajii-i erau rumeni.Am salutat-o politicos apoi,am intrebat taximetristul incotro se indreapta.Inainte de a-mi putea raspunde am auzit glasul ei,suav,raspunzand in locul bunului domn:
     -La cafeneaua de pe strada principala.
     Spunea acele cuvinte ca o dulceata de cirese amare,precum o invitatie,de parca voia sa ma ademeneasca,se juca cu gandurile mele.
     -Ce coincidenta ! Acolo merg si eu.
     Am urcat in taxi apoi o liniste lacoma ne-a inghitit cuvintele.Era imbracata intr-o rochie rosie,din catifea.Era atat de frumoasa ! Am privit-o indelung,apoi,cand am vrut sa ma prezint in sfarsit,facandu-mi curaj,l-am auzit pe taximetrist spunandu-mi ca am ajuns la destinatie.
    Am coborat abatut,am asteptat-o sa coboare apoi am intrat amandoi in cafenea.M-am indreptat spre masa unde era Chris si atunci am vazut-o urmandu-ma."Probabil se indreapta spre masa alaturata" mi-am spus.L-am salutat pe Chris si m-am asezat la masa,apoi am auzit-o:
     -Buna,Chris !Buna si tie,strainule  ! a spus zambind.
     -Hector,incantat ! m-am balbait eu,incurcat.
     -Amaly, placerea e de partea mea !
    S-a asezat langa mine.L-am privit incruntat pe Chris care-mi zambea.Nu intelegeam ce cauta acolo.
     -Chris,putem vorbi o clipa?
     -Desigur !
     -Scuza-ne putin,Amaly !
     Ne-am ridicat amandoi de la masa,apoi confuz l-am intrebat :
     -Cine e? Cine a invitat-o? Mie de ce nu mi-a spus nimeni nimic de ea?
     -Hector,stai putin,calmeaza-te ! Amaly e o buna prietena de-a mea,stiam ca daca iti voi spune ca ne va tine companie azi nu vei mai vrea sa vii asa ca am omis sa mentionez prezenta ei.
     -Mie imi ajunge,nu-mi place prezenta ei,plec !
     - Stai putin ! Ce te deranjeaza ?
     - N-ai vazut cum vorbeste ? Cum ma priveste,de parca ar avea intentii ascunse?
     -Esti doar derutat,asta e tot.Haide,stai cu noi,daca te deranjeaza intr-adevar,poti pleca putin mai tarziu,dar mai intai schimba doua vorbe cu ea si ai sa vezi ca te-ai inselat in privinta ei.
      Asa a fost.Ma inselasem amarnic.Am stat de vorba pana pe inserat.Apoi ne-am facut un obicei din asta.
      Au trecut patru ani de atunci,patru ani in care am pastrat acest obicei,pana acum.
      Am plecat din apartamentul ei si m-am indreptat spre cafeneaua noastra.Speram sa fie acolo...

Leapsa

1. Munte sau mare?

Munte 

2. Iarna sau vara?

Vara

3. Care e destinatia la care visezi ca vei ajunge macar o data in viata?

Anglia

4. Care a fost cea mai frumoasa tara pe care ai vizitat-o?

Mie una imi place Romania...

5. Care a fost cel mai frumos oras din afara tarii pe care l-ai vizitat?

:-??

6. Care a fost cel mai frumos oras din Romania pe care l-ai vizitat?

Sibiul

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

Niciunul in mod special.

8. Ce obiectiv turistic romanesc ai recomanda unui strain?

Absolut tot ce tine de Romania si de frumusetile ei de care noi nu stim sa ne bucuram merita vazut.

9. Ce oras ti-ai dori sa vizitezi?

Londra

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

Orice mi se pare dragut,interesant.

Si....cam atat.Bye!

Jurnalul unei pasinui

  Cap. 1     Octombrie

                                                          I

Tacere.Asta e tot ce aud.Intuneric.Asta e tot ce vad.Iata cum doua cuvinte au ajuns sa-mi guverneze starea.Vreau sa ies.Inaintez.Ma izbesc de un perete.Schimb directia,alt perete.Ma asez.In acest intuneric infinit imi caut sufletul.Stiu ca e acolo undeva.
      -Suflete,unde esti?Cine esti?
Dar,defapt,cine sunt eu?
Eu? Intai de toate sunt un copil,un copil care s-a maturizat,poate,prea repede.Sunt ca o foaie de hartie: daca o sifonezi se poate intoarce la forma initiala dar cicatricile,semnele acestei actiuni,raman.
In interiorul meu se dau luptele intregului univers.Am o mie de intrebari in legatura cu persoana mea si un milion de raspunsuri dar toate sunt reduse la tacere de o intrebare: dar daca...?
Sunt naiva,ambitioasa,glumeata,optimista,intelegatoare,inventiva,,perfectionista,enervanta,stresanta,vorbesc mult,rad fara motiv,sunt diferita.Dar totusi lipseste ceva.Lipseste acel ceva care ma face sa fiu eu.Acel ceva care ma defineste.Ma ridic iar.Sub picioare simt pamantul dezgolit.Inaintez.Sperantele mele sunt ascunse adanc,aici in intuneric,le este frica de lumina..Nu vreau sa le gasesc.Vreau doar sa-mi gasesc sufletul,sa-mi gasesc visele,sa-mi gasesc lumina.Sub picioarele mele simt acum frunzele.Asadar,e toamna nu numai in interiorul meu ci si afara.Mi-e frig.Merg tot inainte incercand sa nu ma izbesc din nou de un perete ce nu ma lasa sa plec,caruia ii place compania mea,sau poate e doar plictisit.Vad o raza de lumina.Alerg spre ea.E doar o oglinda din care destinul imi priveste ochii grei de prea multe cuvinte nerostite.Ma intorc.Picioarele mi se afunda in nisip.Se pare ca am gasit alt drum.Alerg haotic in intunericul ce ma strange in imbratisarea sa rece.Brusc,in fata mea,o vad.E atat de frumoasa.Ma indrept spre ea sfioasa.Pana acum tanjeam la ea,alergam cautand-o,iar acum,cand am gasit-o,ma apropii incet de ea de parca timpul s-ar scurge,acum,mai lent.E chiar ea: lumina.Am gasit-o.Ma las imbatata de razele sale calde.Ma trezesc pe o plaja.Nisipul mi-a prins picioarele in inclestarea sa.Plec de acolo.In fata mea este o sosea.Ajung acolo,un taxi gol asteapta.Ma urc in el.
   -Buna ziua.Unde va duc?
   - In centru,oriunde ar fi acela.
   -Nu sunteti de pe aici,nu-i asa?
   -Nu.
I-am raspuns sec.Imi placea tacerea.Buzele imi devenisera inchisoare a cuvintelor.
    -Ochii aceia caprui,mi se par atat de cunoscuti.Sigur ne-am mai vazut !
    -Din cate am observat,pe aici,toata lumea are ochii caprui,cred ca va inselati.
    -Tin sa mentionez ca am o memorie foarte buna domnisoara,nu ma insel.Va recunosc ochii.N-am cum sa uit acei ochi atat de calzi.
    -V-am mai spus,va inselati.
    -Va grabiti?
    -Deloc,i-am raspuns.Mergeti mai incet,vreau sa privesc pe fereastra.
 O tacere lacoma ne-a inghitit apoi cuvintele.
  "Cate suflete reci si tacute !"  mi-am spus.
Atunci m-a privit lung,de parca m-ar fi auzit.Ce e in neregula cu omul asta?





Va urma...

Daţi-mi

Daţi-mi o amintire uitată de mult !
Daţi-mi puterea să pot crede-n mine !
Daţi-mi un vis,nu vreau tumult !
Daţi-mi o mie şi una de rime !

Daţi-mi un zâmbet,nu vreau lacrimi!
Daţi-mi o şansă la fericire !
Daţi-mi un sentiment ce nu poţi să-l reprimi !
Daţi-mi puterea de nimicire  !

Daţi-mi un suflet amăgit !
Daţi-mi un ciob de speranţă !
Daţi-mi un lucru mereu îndrăgit,
Fără exuberanţă !

Vreau doar atât,un strop de rai
C-o inimă într-una bate.
Căci dacă atât nu poţi să-mi dai,
Nu vrea să meargă mai departe.

Nu cer prea mult
Nici stiu cum vei pricepe
Ce-ţi spun prin versuri de demult
Ce nu le poţi percepe.