15 ani....Prima aniversare sarbatorita pe blog.
Si iata a mai trecut un an din viata mea.Cu bune cu rele,cu dezamagiri,cu impliniri.S-a dus un deceniu si jumatate din aceasta viata,dar parca a trecut doar o zii.
De azi am 15 ani,de azi se spune ca m-am maturizat mai mult decat la 14,dar dupa parerea mea sunt acelasi copil nebunatic,cu aceleasi ganduri si intrebari ce nu-i dau pace si cu mult mai multe vise.
Sufletul meu este o pulbere de vise iar odata intrat acolo te vei ratacii printre cioburi de amintiri ce-ti vor spune mereu daca sunt fericita,daca sunt trista,daca imi pasa de tine,iar daca ai ajuns in sufletul meu poti fi sigur ca imi pasa.Odata ajuns la acea conglomeratie de amintiri,cu greu reusesti sa te indepartezi pentru ca,cu greu vei si ajunge acolo.In acel loc am pastrat doar amintiri frumoase impaturite in pulbere de sperante,de dorinte,de iluzii pentru a nu le mai pierde niciodata.Celelalte le-am pastrat in cripta uitarii a carei cheie am aruncat-o demult si sper sa n-o mai regasesc vreodata.Doamne cate poti intelege printr-un singur numar:15.Au fost 15 ani in care am zambit,am ras,m-am distrat,mi-am facut prieteni,am descoperit mastile ce le purtau unii oameni ce pretindeau a-mi fi prieteni.
Dar cate masti poate avea un om?Nu cred ca se va gasi vreodata cineva care sa le numere pe toate.Prima impresie este de obicei una falsa.Am ajuns la maturitatea de a-i numi prieteni doar pe cei care-mi sunt aproape,pe cei pentru care as "baga mana in foc" cu adevarat,pe cei care nu ma lasa la greu,pe cei mai apropiati,ce nu doar pretind ci mi-au si fost aproape in momente grele si care,chiar daca am avut perioade in care nu ne-am mai vorbit au continuat sa ma sustina si sa le pese.Dar de ce sa ne mai miram de aceasta nepasare a oamenilor cand toti suntem asa.Fie ca vrem sau nu fiecare este nepasator la un anumit moment.
Am ajuns la maturitatea de a nu-mi arata sentimentele fata de anumite persoane doar din simplul fapt ca au atat de multe feţe incat nu stiu pentru care dintre ele am sentimente.
In acesti 15 ani ai existentei mele am adunat atat de multe amintiri,vise si iluzii incat nu le mai cunosc numarul.
Intr-un final,vreau sa le multumesc adevaratilor mei prieteni ce mi-au fost alaturi in fiecare zi a existentei mele si care ma suporta zilnic.Va multumesc din suflet si va iubesc!
Ea nu mai scrie....Literele ii sunt straine.Nu le mai intelege sensul.Sunt mii de metafore ce ii zboara acum prin minte dar pe care nu le poate intelege...
