Jurnalul unei pasiuni

Cap 1    Octombrie

                                      III

       Nu intelegeam ce vrea de la mine acest taximetrist.De unde ma cunoaste ? De ce se uita la mine in felul acela? Sunt unele lucruri pe care nu le voi intelege niciodata.Ma privea fix si de fiecare data cand isi intorcea privirea catre mine,isi mangaia mustata neagra si nearanjata,isi aranja ochelarii si isi spunea de fiecare data mai staruitor:
      -Ochii aceia ! Cu siguranta i-am mai vazut.
      Taceam.Nu puteam scoate niciun sunet.Buzele se impotriveau de fiecare data cand voiam sa fac asta,dar,in final mi-am facut curaj si l-am intrebat:
     -Spuneati ceva despre ochii mei mai devreme.Continuati,va rog !
     -Nimicurile unui om batran,copila mea,nimicuri... mi-a spus privind abatut in zare.
     -Ati spus ca i-ati mai vazut.Unde?
     - Semanati foarte mult cu ea,sa stiti !
    In acel moment m-a privit fix de parca voia sa-si confirme o teorie,m-a analizat,m-a studiat cu atentie apoi a afirmat:
     -Da,da,cu siguranta !
    -Dar nu va inteleg !
    -Nu este nevoie,am ajuns !
    Era atat de frumos ! Adoram acel loc ! Am inchis usa taxiului.Era ultima data cand imi mai permiteam acest lux.L-am parasit pe batranul ce inca ma privea intrebator si m-am indreptat spre marea plina de corali.In acea zi era mai involburata ca niciodata.Plaja era acoperita cu un nisip fin avand numai o linie subtire de pietre mari si netede,de un gri neuniform.Un vant rece si sarat venea dinspre valuri.
  Am stat o clipa,acolo,nemiscata,de parca nisipul mi-ar fi prins talpile in inclestarea sa.Am privit valurile marii inaltandu-se de parca ar vrea sa ma duca cu ele in adancuri,apoi am privit in urma si atunci l-am vazut.Era tot acolo,ma privea.I-am facut semn sa coboare,sa vina langa mine,pe plaja.Ochii lui mari,visatori cautau parca,plini de speranta,un refugiu in acele valuri.
   -Te astept.Cu siguranta nu vrei sa ramai aici !
   -De unde stiti? Nu ma cunoasteti !
   -Ce sa faci aici?
   -Sa stau,sa privesc,sa ascult,sa admir si poate sa ma contopesc cu marea.
   -Imi pare rau,dar nu va pot lasa sa faceti asta.
   -Iarasi nu va inteleg.Cine sunteti?
   -Un strain care va vrea binele.Nu meritati aceeasi soarta ca si ea ! Nu iar ! Nu va pot permite sa faceti asta !
   -Despre cine vorbiti?
   -Catherine ! Oh,frumoasa Catherine.
   Speram sa ma insel,speram sa nu fie aceeasi persoana despre care mi-a povestit si tata,odinioara...

Jurnalul unei pasiuni

  Cap 1    Octombrie

                                           II

 Ma refugiasem acolo,in aerul sufocant al etajului trei.Sirena locomotivei se auzea in departare suierand prelung.Apasam enervat nasturele negru de plastic.Vizorul se intuneca pentru o clipa de parca dincolo de usa ingalbenita de trecerea timpului ma tintuia o umbra.In lovitura unei clipe am privit celelalte trei usi.Am abandonat curand ideea de a suna la una dintre ele.M-am uitat la ceasul ce ticaia monoton si neobosit: 10:30.Mi-am aranjat repede sacoul cel nou cumparat de la magazinul din colt care mi-a placut atat de mult pentru ca avea culoarea ochilor ei si apoi,un fir de curaj mi-a fost de ajuns pentru a nu mai astepta.Am deschis usa.Scartaitul balamalelor imi ranea auzul.Racoarea diminetii imi cutremura trupul.Am privit in jur,era mult prea liniste in apartamentul ei mic,cu pereti rosii si podea de culoarea noptii.Patul era nearanjat,pe noptiera era cafeaua ei,neatinsa insa.Era ciudat.Trebuia sa fie gata pana la ora asta.Am cautat-o dar n-am reusit sa o gasesc.Mi-am luat telefonul si am sunat-o dar nu mi-a raspuns.Se suparase pe mine?O deranjase cu ceva gluma din seara trecuta?De ce nu m-a asteptat?Trebuia sa mergem impreuna la cafeneaua de peste drum unde ne placea atat de mult sa ne petrecem diminetile,aceeasi cafenea unde ne-am cunoscut,in acea zi de august.Imi aduc si acum aminte extrem de bine acea zi.
    Era 9 august iar soarele parca zambea.Trebuia sa ma intalnesc cu cativa prieteni la cafeneaua de pe  strada principala.Plecasem grabit de acasa cu camasa nearanjata,papionul in buzunar(urmand sa mi-l aranjez in taxi-cel putin asa credeam atunci),jeansii prea largi care erau singurii pe care ii avusesem la indemana in acea zi si sacoul in mana.Am coborat scarile abrupte ale blocului meu si am plecat spre cafenea.Voiam sa merg pe jos pentru a mai admira inca o data parcul ce se intindea de-al lungul blocurilor ,ca un rau serpuitor de amintiri.Vantul rece imi cutremura corpul.Mi-am cuprins trupul cu mainile in imbratisarea unei clipe.Lacrimile lui august udau pamantul.Am oprit un taxi.Atunci am zarit-o.Ochii ei albastrii m-au privit fix.Nu voi uita niciodata acei ochi limpezi,mari,visatori ce ma priveau intrebator si aprig in acelasi timp.Buzele-i erau pictate cu foc.Parul ii era ravasit.Iar trupul acela subtire era atat de firav incat parea ca orice atingere il poate distruge.Obrajii-i erau rumeni.Am salutat-o politicos apoi,am intrebat taximetristul incotro se indreapta.Inainte de a-mi putea raspunde am auzit glasul ei,suav,raspunzand in locul bunului domn:
     -La cafeneaua de pe strada principala.
     Spunea acele cuvinte ca o dulceata de cirese amare,precum o invitatie,de parca voia sa ma ademeneasca,se juca cu gandurile mele.
     -Ce coincidenta ! Acolo merg si eu.
     Am urcat in taxi apoi o liniste lacoma ne-a inghitit cuvintele.Era imbracata intr-o rochie rosie,din catifea.Era atat de frumoasa ! Am privit-o indelung,apoi,cand am vrut sa ma prezint in sfarsit,facandu-mi curaj,l-am auzit pe taximetrist spunandu-mi ca am ajuns la destinatie.
    Am coborat abatut,am asteptat-o sa coboare apoi am intrat amandoi in cafenea.M-am indreptat spre masa unde era Chris si atunci am vazut-o urmandu-ma."Probabil se indreapta spre masa alaturata" mi-am spus.L-am salutat pe Chris si m-am asezat la masa,apoi am auzit-o:
     -Buna,Chris !Buna si tie,strainule  ! a spus zambind.
     -Hector,incantat ! m-am balbait eu,incurcat.
     -Amaly, placerea e de partea mea !
    S-a asezat langa mine.L-am privit incruntat pe Chris care-mi zambea.Nu intelegeam ce cauta acolo.
     -Chris,putem vorbi o clipa?
     -Desigur !
     -Scuza-ne putin,Amaly !
     Ne-am ridicat amandoi de la masa,apoi confuz l-am intrebat :
     -Cine e? Cine a invitat-o? Mie de ce nu mi-a spus nimeni nimic de ea?
     -Hector,stai putin,calmeaza-te ! Amaly e o buna prietena de-a mea,stiam ca daca iti voi spune ca ne va tine companie azi nu vei mai vrea sa vii asa ca am omis sa mentionez prezenta ei.
     -Mie imi ajunge,nu-mi place prezenta ei,plec !
     - Stai putin ! Ce te deranjeaza ?
     - N-ai vazut cum vorbeste ? Cum ma priveste,de parca ar avea intentii ascunse?
     -Esti doar derutat,asta e tot.Haide,stai cu noi,daca te deranjeaza intr-adevar,poti pleca putin mai tarziu,dar mai intai schimba doua vorbe cu ea si ai sa vezi ca te-ai inselat in privinta ei.
      Asa a fost.Ma inselasem amarnic.Am stat de vorba pana pe inserat.Apoi ne-am facut un obicei din asta.
      Au trecut patru ani de atunci,patru ani in care am pastrat acest obicei,pana acum.
      Am plecat din apartamentul ei si m-am indreptat spre cafeneaua noastra.Speram sa fie acolo...

Leapsa

1. Munte sau mare?

Munte 

2. Iarna sau vara?

Vara

3. Care e destinatia la care visezi ca vei ajunge macar o data in viata?

Anglia

4. Care a fost cea mai frumoasa tara pe care ai vizitat-o?

Mie una imi place Romania...

5. Care a fost cel mai frumos oras din afara tarii pe care l-ai vizitat?

:-??

6. Care a fost cel mai frumos oras din Romania pe care l-ai vizitat?

Sibiul

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

Niciunul in mod special.

8. Ce obiectiv turistic romanesc ai recomanda unui strain?

Absolut tot ce tine de Romania si de frumusetile ei de care noi nu stim sa ne bucuram merita vazut.

9. Ce oras ti-ai dori sa vizitezi?

Londra

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

Orice mi se pare dragut,interesant.

Si....cam atat.Bye!

Jurnalul unei pasinui

  Cap. 1     Octombrie

                                                          I

Tacere.Asta e tot ce aud.Intuneric.Asta e tot ce vad.Iata cum doua cuvinte au ajuns sa-mi guverneze starea.Vreau sa ies.Inaintez.Ma izbesc de un perete.Schimb directia,alt perete.Ma asez.In acest intuneric infinit imi caut sufletul.Stiu ca e acolo undeva.
      -Suflete,unde esti?Cine esti?
Dar,defapt,cine sunt eu?
Eu? Intai de toate sunt un copil,un copil care s-a maturizat,poate,prea repede.Sunt ca o foaie de hartie: daca o sifonezi se poate intoarce la forma initiala dar cicatricile,semnele acestei actiuni,raman.
In interiorul meu se dau luptele intregului univers.Am o mie de intrebari in legatura cu persoana mea si un milion de raspunsuri dar toate sunt reduse la tacere de o intrebare: dar daca...?
Sunt naiva,ambitioasa,glumeata,optimista,intelegatoare,inventiva,,perfectionista,enervanta,stresanta,vorbesc mult,rad fara motiv,sunt diferita.Dar totusi lipseste ceva.Lipseste acel ceva care ma face sa fiu eu.Acel ceva care ma defineste.Ma ridic iar.Sub picioare simt pamantul dezgolit.Inaintez.Sperantele mele sunt ascunse adanc,aici in intuneric,le este frica de lumina..Nu vreau sa le gasesc.Vreau doar sa-mi gasesc sufletul,sa-mi gasesc visele,sa-mi gasesc lumina.Sub picioarele mele simt acum frunzele.Asadar,e toamna nu numai in interiorul meu ci si afara.Mi-e frig.Merg tot inainte incercand sa nu ma izbesc din nou de un perete ce nu ma lasa sa plec,caruia ii place compania mea,sau poate e doar plictisit.Vad o raza de lumina.Alerg spre ea.E doar o oglinda din care destinul imi priveste ochii grei de prea multe cuvinte nerostite.Ma intorc.Picioarele mi se afunda in nisip.Se pare ca am gasit alt drum.Alerg haotic in intunericul ce ma strange in imbratisarea sa rece.Brusc,in fata mea,o vad.E atat de frumoasa.Ma indrept spre ea sfioasa.Pana acum tanjeam la ea,alergam cautand-o,iar acum,cand am gasit-o,ma apropii incet de ea de parca timpul s-ar scurge,acum,mai lent.E chiar ea: lumina.Am gasit-o.Ma las imbatata de razele sale calde.Ma trezesc pe o plaja.Nisipul mi-a prins picioarele in inclestarea sa.Plec de acolo.In fata mea este o sosea.Ajung acolo,un taxi gol asteapta.Ma urc in el.
   -Buna ziua.Unde va duc?
   - In centru,oriunde ar fi acela.
   -Nu sunteti de pe aici,nu-i asa?
   -Nu.
I-am raspuns sec.Imi placea tacerea.Buzele imi devenisera inchisoare a cuvintelor.
    -Ochii aceia caprui,mi se par atat de cunoscuti.Sigur ne-am mai vazut !
    -Din cate am observat,pe aici,toata lumea are ochii caprui,cred ca va inselati.
    -Tin sa mentionez ca am o memorie foarte buna domnisoara,nu ma insel.Va recunosc ochii.N-am cum sa uit acei ochi atat de calzi.
    -V-am mai spus,va inselati.
    -Va grabiti?
    -Deloc,i-am raspuns.Mergeti mai incet,vreau sa privesc pe fereastra.
 O tacere lacoma ne-a inghitit apoi cuvintele.
  "Cate suflete reci si tacute !"  mi-am spus.
Atunci m-a privit lung,de parca m-ar fi auzit.Ce e in neregula cu omul asta?





Va urma...

Daţi-mi

Daţi-mi o amintire uitată de mult !
Daţi-mi puterea să pot crede-n mine !
Daţi-mi un vis,nu vreau tumult !
Daţi-mi o mie şi una de rime !

Daţi-mi un zâmbet,nu vreau lacrimi!
Daţi-mi o şansă la fericire !
Daţi-mi un sentiment ce nu poţi să-l reprimi !
Daţi-mi puterea de nimicire  !

Daţi-mi un suflet amăgit !
Daţi-mi un ciob de speranţă !
Daţi-mi un lucru mereu îndrăgit,
Fără exuberanţă !

Vreau doar atât,un strop de rai
C-o inimă într-una bate.
Căci dacă atât nu poţi să-mi dai,
Nu vrea să meargă mai departe.

Nu cer prea mult
Nici stiu cum vei pricepe
Ce-ţi spun prin versuri de demult
Ce nu le poţi percepe.

Spărgând culori cu barda urii

       August îşi mai lasă o pată pe timp.Sufletul meu cunoaşte în final toamna.Toate sentimentele încep să scadă în intensitate şi să piară.Gândurile mele au nevoie de libertate.Cuvintele din sufletul meu vor să cunoască rostirea.Vreau să intervin,să-mi găsesc curajul demult pierdut şi să-l leg strâns de suflet.Vreau să-mi adun toate gândurile albe într-o valiză neagră şi să plec undeva unde cerul este mereu albastru şi pământul mereu verde.
      Mă aliniez la trăsăturile comune ale oamenilor la fiecare apus,mereu trandafiriu.Mă revolt împotriva unui cer prea turcoaz.Ascult glasul inimii,mult prea roşie câteodată.Am un infinit de vise îngălbenite de trecerea timpului ce-mi luminează sufletul aflat în mijlocul năpustirii violetului furtunatic.Vreau să-mi aleg singură culorile cu care să-mi pictez pereţii vieţii.Vreau să cunosc toate cămăruţele sufletului meu ce încă miroase a culori nepictate.
 Câtă risipă de cuvinte pentru o culoare! Câtă risipă de culoare pentru nuanţa unui cuvânt!

Scrisori către mine

Dragă eu de 5 ani,

       Probabil incă nu poţi înţelege ce încerc să-ţi explic,dar,te rog,încearcă!Ai cinci zâmbete,foloseşte-te de asta cu folos!Eşti încă mică şi nu poţi întelege pe deplin lumea asta aşa că nu te mai strădui  atât să afli de ce unii oameni se schimbă atât de repede,de ce de fiecare dată cand te de văd,femeile te ciupesc de obrajii tăi rumeni,de ce fetele mai mari se machiaza.
      Stiu că eşti fragilă,dar nu mai fii atât de posomorâtă mereu şi bucură-te de fiecare zi din primăvara vieţii tale,de fiecare zi a copilăriei căci în final se va sfârşi totul şi atunci vei regreta acest paradis pierdut.
     Bucură-te de tot ce te inconjoară,zâmbeşte,joacă-te,ridică-te după orice căzătură,şterge-ţi lacrimile şi mergi mai departe,fii fericită mereu,împacă-te imediat cu cei cu care te certi,împarte ce ai cu toţi prietenii tăi şi nu-ţi dori cu atâta ardoare să creşti.
    Crede-mă,va veni şi vremea ta !


                                                        Dragă eu de 10 ani,

     Ştiu că ai crescut şi vrei să faci ce fac "oamenii mari" dar tu încă mai ai de copilărit.Ştiu că ai vrea să te machiezi şi tu ca fetele de o vârstă cu tine,să porţi pantofi cu toc şi să stai mai mult afară seara,dar ai doar zece ani,zece zâmbete pe care să le dăruieşti zi de zi.Eşti mai frumoasă aşa,naturală.Nu trebuie să-ţi ascunzi frumuseţea sub acel machiaj,sub acea mască.
     Ai zece ani şi ai început să înţelegi ce se petrece în lumea asta,dar totuşi nu înţelegi de ce oamenii ţipă unii la alţii,ce e acea iubire despre care vorbeşte toată lumea,de ce oamenii spun lucruri pe care ajung să le regrete,de ce sunt falşi,dar crede-mă,va veni şi ziua în care vei înţelege toate astea!
    Până atunci fii tu,nu te schimba decât dacaă îţi doreşti tu cu adevărat asta,nu din sfatul altora,râzi mereu şi bucură-te de copilărie cât încă o mai ai!



Dragă eu de 15 ani,


     Azi ai adunat cincisprezece zâmbete,cincisprezece vise împlinite,bucură-te de ele!
     Ştiu că uneori simţi că nu mai poţi,că te-ai plictisit,că ai obosit cu atâta falsitate în jur,cu atâţi prieteni între ghilimele,cu atâtea persoane ce ţi-au întors spatele,cu atâţia cărora le place să se joace cu sentimentele tale,dar crede-mă,inimile nu se sparg ! La timpul potrivit vei realiza că acele răni sunt cele ce te fac mai puternică şi le vei fi recunoscătoare.Ele îţi vor arăta cât de puternică eşti.
    Ştiu că nu va fi mereu uşor şi ştiu cât de tare doare să fii nimic acolo unde odata erai totul,cât de tare doare când îi vezi atât de nepăsători,când îi vezi că trec atât de repede peste unele lucruri,dar lasă-i pe ei să fie aşa.Tu nu te schimba! Rămâi la fel ! Nu încerca să-i imiţi şi nu purta nicio mască ! Până la urmă adevăraţii tăi prieteni te iubesc pentru ceea ce esti nu pentru măştile pe care le-ai putea purta.Bucură-te de adevăraţii prieteni pe care îi ai şi care ţi-au demonstrat că sunt cu tine şi la bine şi la rău,iubeşte-i pe cei care te iubesc,însa nu-i urî pe cei care te urăsc pentru ca nu merită ! Si ascultă-mă,lacrimile nu înseamnă că eşti slabă,ci că ai fost puternică mult prea mult timp,asa ca nu te sfii să plângi,cîteodată! Dar cel mai important,păstrează-ţi mereu zâmbetul pentru că viaţa e frumoasă şi toate vor veni la timpul lor,atunci când te aştepţi mai puţin,râzi mereu chiar şi la cele mai seci glume şi nu lua atât de personal toate lucrurile pe care le spun unii despre tine!