Sufletul meu este asemeni unui castel de nisip,îl construieşti cu greu,pui vise,speranţe,emoţii,îl conturezi cu praf de curaj şi voinţă,îi creionezi ultimele detalii,apoi adaugi ambiţia.Îi pui înăuntru secretele unei lumi neînţelese,iubirea,fericirea,tristeţea,ura,deznădejdea.Apoi îl arăţi tuturor,mândru de opera ta de artă,neştiind că oamenii nu sunt chiar atât de buni pe cât par.Şi ca deobicei vor fi oameni şi oameni.Vor fi oameni care îl vor admira,oameni care vor cere şi cele mai mici detalii despre construirea lui,oameni frumoşi,raze de soare care fac castelul de nisip să radieze.
Dar,apoi,vor veni oamenii invidioşi,oamenii haini,oamenii falşi care iţi vor arăta defecte care nu există,greşeli care te vor induce în eroare.Vor veni oameni care vor vrea să-l distrugă,să-i fure ce are mai frumos,mai strălucitor şi să plece,oameni fără demnitate,valuri care vor incerca să ia cu ele în adâncuri strălucirea sufletului meu.Dar,oricât ar încerca,oricât rău i-ar face,plaja este mare,iar nisipul îndeajuns cât să reziste cu îndârjire atacurilor.Sufletul meu a dat până acum,deşi nu este foarte trecut prin viaţă,destule bătălii cât să ştie ce înseamnă bucuria unei victorii sau lacrimile unei înfrângeri.A trecut peste durere,peste neputinţă,peste umilinţă si a îmbrăţişat fericirea,bucuria,a oferit zâmbete.Şi-a descoperit puteri nebănuite,arme pe care nu le-a folosit până acum şi care îi vor fi de ajutor,strategii de luptă elaborate.A realizat că oricât rău i s-ar face se poate reface,oricâţi ar încerca să-l distrugă aceştia nu fac decât să-l întărească şi să-şi dorească să dea tot ce e mai bun din el pentru a le arăta acelor suflete haine că este mai presus de ele,că e mai rezistent,mai puternic,mai viclean şi totodată mai fericit.M-am abţinut mereu să fac rău şi am făcut un bine chiar dacă am ştiut că unii nu meritau acest lucru.
Am văzut bucuria in ochii unor oameni simpli.Fericirea li se citea din privire,zâmbetul se instalase pe feţele lor precum o mască.Erau frumoşi!
Am văzut şi oameni cărora nu le lipsea nimic material dar,totusi,erau trişti.
M-am abţinut să arăt tot ceea ce simt şi să dezvălui tot ceea ce am şi ce sunt doar pentru că aceste fiinţe sunt imprevizibile şi atunci când dezvăluiam totul despre mine mă simţeam vulnerabilă.Puţini sunt cei care ştiu totul despre ceea ce sunt,mulţi sunt însă cei care au impresia că mă cunosc cu adevărat.În interiorul meu este o luptă continuă între sentimente şi raţiune,între dorinţa de a face bine şi răul pe care-l înăbuş cu speranţe că în viitor va fi altfel.Mă mint singură,am mii de iluzii cu care prefer să trăiesc.Mă lupt cu mine.Sufletul meu vrea să iasă la lumină,cuvintele vor să cunoască rostirea,visele vor să devină realitate.Dar raţiunea mă readuce în planul realităţii,mă trezeşte din visare şi mă îndeamnă să înăbuş orice ieşire haotică.Astăzi au vrut să cunoască rostirea mult prea multe cuvinte,astăzi le-am combătut.Am câştigat o luptă dar,războiul doar ce a început.
Astăzi,m-am luptat cu mine.
